Tot mai mulţi londonezi cad pe scările rulante din metrou, pentru că nu se ţin de teamă să nu se infecteze

De frică să nu se infecteze cu noul tip de coronavirus, mai mulţi londonezi evită să ţină mâna pe banda de cauciuc a scărilor rulante din metrou, iar rezultatul este o creştere a căderilor potenţial mortale, îşi exprimă îngrijorarea transportatorii londonezi, informează AFP preluat de Agerpres.

Astfel, douăsprezece persoane au murit sau au fost grav rănite în metrou din luna aprilie până în iunie, iar 23 în autobuze.În plus, este o cifră mai mare decât în timpul altor trimestre din perioada 2020-2021, subliniază cotidianul The Telegraph.

Mai mult, unul dintre ‘cele mai mari riscuri’ pentru securitatea pasagerilor este de a nu se ţine şi a cădea din cauza unei ‘percepţii potrivit căreia banda de cauciuc nu este curată în contextul pandemiei’, a spus Andy Lord, directorul general al metroului londonez, citat în cotidian.

Mai mult, persoanele în vârstă sunt în categoria cu cel mai mare risc, căderea lor intervenind în timp ce ele încearcă să pună un bagaj pe scara rulantă, conform acestuia. l.

Totodată, o altă cauză a căderii este starea de ebrietate a unor pasageri, cu o creştere a ieşirilor în timpul nopţii pe măsură ce…

Citeste continuarea Aici

You might also like