Modificări în Codul Rutier 2022. Reguli noi pentru obținerea permisului auto
Modificări în Codul Rutier 2022.
Astfel, Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea cu privire la circulaţia pe drumurile publice. Apar reguli noi pentru obținerea permisului auto.
În data de 13 ianuarie, președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat legea cu privire la completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Apar astfel noi reguli în Codul Rutier 2022. Cele mai importante îi vizează pe cei care vor să obțină permisul de conducere.
Codul Rutier 2022. Au fost introduse reguli noi pentru obținerea permisului auto
Administraţia Prezidenţială a transmis, joi, că șeful statului, Klaus Iohannis, a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (PL-x 66/17.02.2020).
În plus, actul normativ adoptat prevede noi reguli pentru examenul de obţinere a permisului de conducere.
Aşadar, legea, care a fost inițiată de senatorul USR Cosmin Poteraş introduce cursuri de conducere defensivă şi de prim-ajutor atât pentru obţinerea carnetului de conducere cât şi pentru cei care au carnetul…
Citeste continuarea Aici