Tehnologa vine în ajutorul celor care vor să-și învingă aviofobia
În prezent 1 din 4 persoane suferă de frică de zbor. Iar această fricaă de avion îi ţine pe mulţi oameni departe de locurile pe care și-ar dori să le viziteze. Tehnologia însă vine în ajutorul celor care vor să-și învingă aviofobia. În timpul terapiei virtuale, pacientul simte că se află pe locul pasagerului, în avion, şi este îndrumat de psiholog să treacă peste această temere.
Actual, realitatea virtuală este folosită în tratarea fricii de avion. În cadrul unei terapii virtuale, cei speriați de zbor învață să-și invingă frica. Pentru o experiență cât mai aproape de realitate, sunt simulate fenomene meteo ca furtunile cu fulgere, spre exemplu.
Astfel, – Bravo, felicitări! Ați făcut prima decolare, suntem în aer în momentul de față
Nadia Gorduza – psihoterapeut: „Frica de avion de cele mai multe ori este un iceberg, care are în spatele lui o grămadă de frici, cel mai des întâlnim frica de moarte, frica de a fi în situații care sunt în afara controlului nostru, frica de necunoscut plus alte frici specifice. Spre exemplu sunt persoane care în copilărie au trecut prin anumite situații, au rămas blocate în lift. Ce am…
Citeste continuarea Aici