Medicamentele GLP-1 folosite pentru slăbit, precum Ozempic, Wegovy și Mounjaro, sunt legate de o nouă preocupare în rândul specialiștilor. Unii folosesc termenul „agonorexie” pentru situațiile în care slăbitul și controlul alimentar ajung să ocupe tot mai mult spațiu în viața unei persoane. Problema nu ține doar de cântar, ci și de riscul ca o relație deja fragilă cu mâncarea și cu propriul corp să se agraveze sau chiar să înceapă în acest context.
Mai exact, este vorba despre o preocupare excesivă pentru restricția alimentară și pierderea în greutate apărută în timpul tratamentului cu agoniști GLP-1. Fenomenul nu este unul marginal. Aproape unul din cinci adulți din Statele Unite a folosit sau încearcă un medicament din această clasă. Și în România efectele se văd în farmacii, unde pacienți cu diabet au scris pe rețelele sociale, inclusiv pe Reddit, că le găsesc greu.
Pe lângă promisiunea unui „slăbit rapid”, există și o componentă psihică ce trebuie privită cu mare atenție. Reacții adverse frecvente, precum greața, vărsăturile, diareea și durerile de stomac, pot face persoana să mănânce din ce în ce mai puțin. Pentru cine are deja vulnerabilități, acest lucru poate duce spre reguli rigide, vinovăție și obsesie.
Luminița Tăbăran, psiholog clinician, explică profilul de risc astfel: „Atunci când există deja fragilități la nivel psihic cu istoric de tulburări de alimentație, perfecționism rigid, anxietate legată de corp, mâncat compulsiv, rușine, ruminații unele medicamente pot întreține sau accentua o preocupare excesivă pentru greutate, alimentație și «control»”. Cu alte cuvinte, medicamentul nu produce automat problema în toate cazurile, dar o poate accentua. Potrivit Lyla, semnele apar atunci când gândurile se învârt constant în jurul mâncării, caloriilor, regulilor despre ce „ai voie” și ce „nu ai voie”, iar starea unei zile ajunge să depindă de cifrele de pe cântar.
Psihologul spune că această schimbare se vede în viața de zi cu zi prin numărarea strictă a caloriilor sau macronutrienților, evitarea meselor în oraș, ritualuri alimentare și vinovăție după mâncare. „Când știm că slăbitul și implicit obținerea unei stări de bine devine obsesie? Primul indiciu este cântarul, care devine «judecătorul» zilei: dacă scade, e bine; dacă nu, apare devalorizarea personală. Al doilea semn este controlul alimentar și nu se mai ține cont de semnalele reale, respectiv foamea, crescând rigiditatea comportamentului alimentar”. Ea mai arată că pot apărea iritabilitate, anxietate, retragere socială și rușine legată de corp.
Specialiștii care tratează tulburări de alimentație spun că văd deja cazuri în care tratamentul a readus comportamente vechi sau a declanșat altele noi. Brad Smith, director medical al The Emily Program, afirmă că a întâlnit persoane cărora li s-au prescris aceste medicamente și „au ajuns pe o pantă alunecoasă”, readucând simptome și comportamente specifice tulburărilor de alimentație. El a spus și: „A depășit deja tot ce am văzut în trecut. Cu siguranță au avut un impact mult mai mare decât oricare dintre substanțele anterioare.” Zoe Ross-Nash atrage atenția că greața poate face oamenii să mănânce mai puțin, iar uneori să elimine și ce au mâncat. Dr. Thea Gallagher avertizează că, atunci când o persoană este subponderală, situația poate crește dismorfia corporală și agrava problemele pe termen lung.
Riscul nu există doar în timpul tratamentului. Sarah Davis spune că începerea și oprirea medicației au fost „puncte de cotitură majore” pentru unii clienți ai ei, mai ales când suprimarea poftei de mâncare a fost urmată de revenirea ei și de teama de a pune kilogramele la loc.
OMS recomandă folosirea medicamentelor GLP-1 în tratamentul obezității doar ca parte a unei abordări mai ample, care include alimentație sănătoasă, activitate fizică și monitorizare medicală. Există însă o rezervă importantă: datele despre eficacitatea și siguranța pe termen lung sunt încă limitate, potrivit ghidului publicat la sfârșitul anului trecut. Luminița Tăbăran recomandă ca, înaintea unei diete de slăbit, să fie abordate dificultățile emoționale care pot sta la baza mâncatului compulsiv. Iar dacă apar comparații constante, ținte nerealiste sau gânduri intruzive, este indicat sprijinul unui medic și al unui psiholog sau terapeut cu experiență în tulburări de alimentație.
