Din cauză că lipsește un medicamente important, operațiile care nu sunt urgente au fost amânate

În România, nu se mai găsesc unele medicamente foarte impertante! Astfel, pacienții de la un spital din România au parte de vești nu tocmai bune. Din cauză că lipsește un medicamente important, operațiile care nu sunt urgente au fost amânate. Ministrul Sănătății spune că stocurile vor fi refăcute.

Nu se mai găsesc aceste medicamente! Operațiile care nu sunt urgente au fost amânate

În contextul sanitar, spitalele și farmaciile din România spun că există o criză a medicamentelor, în timp ce producătorii din industria farmaceutică precizează că această criză vine pe fondul politicii prețurilor. Drept urmare, un spital din Constanța a decis ca toate operațiile care nu sunt urgente să fie amânate.

De asemenea, în anul acesta s- a înregistrat cele mai multe întârzieri în aprovizionarea cu medicamente din ultimii 7 ani. Ministrul Sănătății a vorbit despre acest aspect și a precizat că principala problemă este reprezentată de faptul că instituțiile statului sunt obligate să cumpere medicamente la cel mai mic preț posibil.

În afirmaţiile sale, ”Mecanismul de preț din România, de foarte multe ori, descurajează firmele…

Citeste continuarea Aici

You might also like