Cum au reuşit MICROBII să domine omenirea, încă din cele mai vechi timpuri?

Ființele umane s-au considerat  mult mai deosebite de restul lumii vii de pe planetă și au trecut să facă regulile prin idei religioase, politice sau economice. Iniţial, orice animal a fost catalogat în „bun de mâncat”.

De la începuturi, oamenii, nu știau că mai există o lume invizibilă deosebit de puternică și care domină Terra: Mictobii. Abia din secolul al XIX-lea au început savanții să arunce un ochi științific în acest univers ce pare infinit.

Astfel, marii conducători și gânditori de atunci, au realizat transformări radicale în societate și au pus bazele unor puternice state, religii sau ideologii, dar trecutul a fost modelat de acele ființele microscopice ce nu aveau decât un singur obiectiv: înmulțirea în medii favarobile de cultură și corpul uman nu face excepție.

În acest context al fiinţelor microscopice, Atena a fost un focar de cultură în Antichitate, dar a început să se prezinte ca o forță navală cu pretenții de dominație în spațiul grecesc.

Însă, epoca de glorie s-a încheiat și în urma izbucnirii unei epidemii zisă Ciuma lui Pericle, cea care omora persoane în putere sau le transforma în legume ce nu-și…

Citeste continuarea Aici

You might also like