Ce pericol ascunde carnea de pasăre, îndopată cu antibiotic, să nu fi văzut niciodată lumina soarelui și să fi crescut precum Făt-Frumos într-o lună, cât alții în 6 luni

Deși se spune că leguma preferată a românului este porcul, din meniul copiilor nu lipsește puiul cumpărat de la supermarket și gătit acasă sau gata preparat din fast-food.

În prezent, producătorii specifică pe ambalaj felul în care au fost crescuți acești pui, prețul fiind cu atât mai mare, cu cât condițiile de creștere sunt mai naturale, în aer liber, la sol.

Însă foarte puțini cumpărători își pun cu adevărat problema asta și aleg puiul cel mai convenabil la preț. Este foarte probabil ca această pasăre să fie îndopată cu antibiotic, să nu fi văzut niciodată lumina soarelui și să fi crescut precum Făt-Frumos într-o lună, cât alții în 6 luni.

În avertizarea sa, „Se întâmplă tocmai în zonele cele mai aglomerate, pentru ca păsările să nu se îmbolnăvească unele de la altele, preferi să le tratezi în mod nejustificat și incorect cu antibiotice. Sigur, cu tratamente hormonale e și mai gravă situația. Pentru că dacă folosim tratamente hormonale e clar că puiul va crește mai repede. Dar acei hormoni se vor regăsi în noi.”, a explicat dr. Radu Țincu, șeful secției de Toxicologie de la Floreasca.

Pubertatea…

Citeste continuarea Aici

You might also like