Blue Monday este tabilită după criterii mai mult sau mai puțin științifice şi este, de fapt o invitație de a reflecta asupra uneia dintre bolile acestui secol: depresia

Luni, 17 ianuarie 2022, este Blue Monday, „lunea tristă” sau cea mai deprimantă zi a anului. Este o denumire din engleză ce indică o predispoziție către o stare de tristețe. Stabilită după criterii mai mult sau mai puțin științifice, este, de fapt, o invitație de a reflecta asupra uneia dintre bolile acestui secol: depresia.

În contextul social, din 2005 încoace, cea de-a treia zi de luni din ianuarie este numită „Blue Monday” și este considerată cea mai tristă zi din an, pentru că mai mulți factori contribuie la o stare de deprimare. Anumite statistici au relevat că în această zi a anului multe persoane se simt mai triste sau mai puțin încrezătoare.

Potrivit unor cercetări, trecerea sărbătorilor de iarnă, cheltuielile din luna decembrie, vremea posomorâtă și perspectiva îndepărtată a unei vacanțe sunt doar câteva dintre motivele care contribuie la această stare depresivă. La acestea se adaugă și starea de incertitudine și anxietate generată de pandemia care a ajuns deja în al treilea an. 

Cum a apărut Blue Monday. De ce am fi mai triști în această zi

Teoria despre „Blue Monday” a apărut în 2005 și îi…

Citeste continuarea Aici

You might also like