Livia Stanciu
Cum ar putea florile să combată excesului de viteză al șoferilor?
Un consiliul parohial, dintr-o zonă rurală din Marea Britanie a plantat flori pe marginea drumului ca să-i determine pe șoferi să reducă viteza. De altfel,...
Anvelope noi vs second hand: avantaje si dezavantaje
Anvelopele fac parte din categoria de consumabile auto care necesită o atenţie deosebită. Este suficient să-ţi aminteşti că pneurile reprezintă singura interacţiune a maşinii tale...
Cutiile în care se aflau codurile necesare pentru activarea staţiilor de încărcare au fost aruncate
Din punct de vedere auto, toate stațiile de încărcare pentru mașini electrice care au fost montate în oraşul Galați, nu au putut fi activate deoarece...
Cine trebuie să plătească taxa de 89 de lei?
În ţara noastră, o altă taxă va fi obligatorie. Astfel, cei care vor să devină șoferi, cei care au deja un permis de conducere care...
Compania auto Mercedes a început producția celui de-al doilea camion electric
Compania Daimler Truck a început producţia celui de-al doilea model electric al său, un camion de evacuare a deşeurilor din oraşe numit eEconic, în timp ce...
Cât costă un euro astăzi şi ce s-a întâmplat cu dolarul american, aflăm din cursul valutar
În cursul valutar BNR de luni, 25 iulie, se arată cât costă un euro astăzi şi ce s-a întâmplat cu dolarul american. Astfel, Banca Națională...
Autoritățile au dat undă verde unei legi care prevede majorarea amenzilor pentru acei conducători auto care nu au rovinietă valabilă
În România, şoferii au parte de vești extrem de importante cu privire la rovinietă. Joi seara, 21 iulie, autoritățile au dat undă verde unei legi...
Care este cea mai așteptată mașină din lume?
Încă din anul 2014, compania Apple a început să lucreze la „Proiectul Titan”, cu peste 1.000 de experți și ingineri în mașini care dezvoltă un...
Primele prototipuri de vehicule pe bază de hidrogen au fost produse la Râmnicu Vâlcea
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a efectuat joi o vizită la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice din Râmnicu Vâlcea, în urma căreia a...
Volkswagen şi STMicroelectronics au anunţat că vor dezvolta în comun un nou semiconductor,
În industria auto, grupul german Volkswagen a bătut palma cu STMicroelectronics. Cele două companii au anunţat că vor dezvolta în comun un nou semiconductor, în...