Astăzi, 5 ianuarie, ar urma să fie luată o decizie privind declararea epidemiei de gripă la nivel național

În România este alertă maximă. Astăzi, 5 ianuarie, ar urma să fie luată o decizie privind declararea epidemiei de gripă la nivel național. Măsura vine în contextul în care ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a apreciat că este foarte probabil ca bilanţul acestei zile să indice a treia săptămână de creştere consecutivă.

În acest sens, măsurile care ar putea fi luate vizează unităţile medicale, fiind legate de accesul aparţinătorilor, dar şi de protecţia personalului medical şi a pacienţilor. De altfel, unele unităţi medicale au restricţionat deja vizitele pentru rude.

Concret, din datele publicate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), au arătat că în săptămâna 19-25 decembrie (S51/2022) s-au înregistrat, la nivel naţional, 140.688 de cazuri de infecții respiratorii. În S51, au fost raportate la nivel naţional 2.685 de cazuri de gripă clinică, comparativ cu 1.644 de cazuri înregistrate în săptămâna precedentă intervalului 19-25 decembrie 2022 şi cu 79 de cazuri înregistrate în S51/2021.

Până în…

Citeste continuarea Aici

You might also like