Adevărul despre vaccin! Efectul advers care sperie pe toată lumea: E fals

Foarte multe femei însărcinate se tem să se vaccineze împotriva coronavirusului. În aceeași situație se găsesc și unele mame care alăptează. Astfel, pe fondul acestor îngrijorări, medicii vin cu explicații, precizând că vaccinarea, în ambele cazuri, este recomandată.

Medicii demontează miturile legate de vaccinarea anti-COVID a femeilor însărcinate. Când este momentul bun pentru vaccinare

Astfel că, medicii vin cu explicații pentru femeile însărcinate cărora le este frică de vaccinare, cât și pentru femeile care alăptează. Aceștia afirmă că vaccinarea împotriva coronavirusului este recomandată și protejează și nou-născutul.

În plus, Profesorul doctor Simona Vlădăreanu a explicat, la Antena 3, motivul pentru care vaccinarea este recomandată la gravide.

„Categoric există indicaţie de vaccinare anti-COVID atât a gravidei, cât şi după naştere, pe durata alăptării, dacă nu s-a vaccinat până atunci. Mă refer în special la cele două seruri, Pfizer şi Moderna, făcute după o tehnologie revoluţionară, deci nu e o tehnologie nouă care trebuie dovedită acum. Această moleculă ARN mesager e eliminată şi nu trece nici…

Citeste continuarea Aici

You might also like