Top 3 cărți despre serialele tale preferate
Serialele reprezintă unul dintre cele mai plăcute moduri de a ne petrece timpul liber. Fie că sunt comedii, drame, thrillere, crime sau seriale de acțiune, fiecare dintre noi avem un gen preferat, cum avem și un serial favorit; iar unele seriale sunt atât de captivante încât ajungem să le vedem și de 3-4 ori. Însă ce putem face atunci când așteptăm un nou episod sau un nou sezon? Un răspuns ar fi că putem citi cărți din care putem să aflăm lucruri noi despre serialul respectiv. Cărțile despre filme și despre seriale sunt foarte diverse – există cărți care fac o recapitulare a celor mai importante evenimente de până atunci, biografii ale actorilor, ale regizorilor (sau volume în care se discută întreaga opera a unui regizor), ghiduri ilustrate, cărți care elaborează o anumită temă (sursele de inspirație, psihologia din spatele unui film), cărți care ne explică lucruri care au rămas nelămurite pentru comunitățile de fani și care sunt intens discutate, cărți care explică procesul de creație sau cărți cu recomandări de filme pe care nu trebuie să le ratezi.
Cărți despre seriale din toate tipurile enumerate mai sus puteți găsi la librăria Antic Exlibris (București, str. Gabroveni, nr. 61 sau str. Doamnei, nr. 23 sau pe site-ul lor, anticexlibris.ro), o librărie care are doar cărți de autori străini (toate în limba engleză). Eu am ales să vă prezint în acest articol trei cărți despre trei seriale apreciate dintre care cu siguranță ați văzut cel puțin unul. Am ales o carte despre serialul The Blacklist, o carte despre Westworld și una despre Narcos.
Acesta este topul:
- Narcos
The Art and Making of Narcos – Jeff Bond
The Art and Making of Narcos este o investigație detaliată asupra unei povești captivante din Columbia. Descoperiți adevărul din spatele fiecărui aspect al producției spectacolului cu fotografii din culise și cu artă conceptuală, ajungeți apoi la sursa serialului cu comentarii perspicace din partea distribuției și a echipei de producție. Această carte generos ilustrată urmează războiul drogurilor de la dezvoltarea și căderea lui Pablo Escobar – omul responsabil de dependența internațională de cocaină – până la apariția ingenioasă a bărbaților din cartelul Cali, cu o scurtă privire exclusiv în sezonul patru.
Cu o prefață scrisă de Eric Newman, de Doug Miro și de Carlo Bernard, The Art and Making of Narcos prezintă ascensiunea lui Pablo Escobar la putere, de la primele sale zile în calitate de șef al bandei până la bătăile sale violente cu poliția din Columbia și cu alte carteluri de droguri.
- Westworld
Westworld Psychology: Violent Delights – Travis Langley
Atât în filmul cât și în serialul Westworld, oamenii care dezvoltă o lume fantastică se trezesc cu viața pusă în pericol atunci când roboții creați pentru a tine companie încep să ucidă, creând pentru noi un prilej să analizăm o mulțime de fenomene psihologice. Această colecție explorează fricile noastre legate de evoluția rapidă a inteligenței artificiale, prezentându-le fanilor o explorare psihologică a universului Westworld, încercând să răspundă la diverse întrebări:
- Când devin conștienți oamenii artificiali?
- Care este farmecul rolurilor din filme?
- De ce ne intrigă Vestul Sălbatic?
- Cât de departe sunt dispuși oamenii să meargă în căutarea plăcerii violente?
Din aceeași serie care încearcă să explice psihologia din spatele unor seriale mai puteți găsi: Supernatural Psychology: Roads Less Traveled și Star Trek Psychology: The Mental Frontier.
Pentru primul loc am ales o carte despre The Blacklist, care a avut premiera ultimului episod din sezonul 9 pe 20 ianuarie.
- The Blacklist
Carte – The Blacklist: Elizabeth Keen’s Dossier – Paul Terry, Tara Bennett
The Blacklist: Elizabeth Keen’s Dossier este o celebrare vizuală generoasă a acestui serial extrem de popular și de apreciat de critici. Liz și-a adunat notițele și dosarele despre Red, despre Tom, despre Lista Neagră și despre colegii de la FBI încă din prima zi. Această carte spune adevărul despre tot ce s-a întâmplat până acum. Un dosar cu documentație, cu fotografii, cu hărți, cu fragmente din ziare și cu notițele detaliate ale lui Liz, acesta reconstituie puzze-ul care este lista neagră a lui Red. Un must have pentru orice fan.
La Antic Exlibris, cărțile din categoria Film încep de la 9,99 lei (cum este și cea despre Westworld inclusă în acest top), librăria practicând o politică de discount store.