Sindicaliștii STB ignoră decizia instanței și cer demisia directorului general

Deși justiția a decis suspendarea grevei și reluarea activității societății de transport public din Capitală (STB), șoferii au reluat protestul în dimineața de vineri, 21 ianaurie.

În opinia lor, „Suntem în aceeași situație ca ieri. Suntem deschiși dialogului, ne cerem scuze bucureștenilor. Vom face tot ce e posibil ca să deblocăm această situație. Sentința judecătorească e executorie. Angajații să înțeleagă că își periclitează locul de muncă.

Cineva, cu bună știință, a încălcat contractul colectiv de muncă. Fiecare angajat să apeleze la conștiința proprie. Pe traseu sunt trei vehicule. Executorii judecătorești merg la sediul fiecărui punct de lucru pentru afișarea deciziei. Azi, instanța se va pronunța cu privire la legalitatea grevei”, a declarat directorul STB, Adrian Criț pentru Digi 24.

În contextul cererilor, sindicaliștii cer, în continuare, demisia directorului general. ”Dacă directorul își dă demisia, toată autobaza Ferentari iese pe traseu” a declarat liderul de sindicat Mihai Trancă.

De altfel, primarul Capitalei Nicuşor Dan se află sediul STB pentru negocieri.

Surse din Primăria Capitalei vorbesc…

Citeste continuarea Aici

You might also like