Prima lansare Bitza din 2023. Locul de unde vin, o piesa despre un altfel de acasa
Bitză lansează pe 27 februarie prima piesă din 2023. Locul de unde vin, o colaborare cu Phunk B și FreakaDaDisk, vorbește cu sinceritate despre începuturile artistului, despre locul în care acesta s-a născut și despre mediul în care a crescut.
„Piesa are mesaj personal, eu doar așa mă raportez la muzică atunci când vine vorba despre lansările mele. Uităm deseori că ceea ce suntem în prezent este o fundație a trecutului, care are diverse forme, mesaje, trăiri. Orice punem deasupra, nu putem șterge baza, care pentru mine a devenit o motivație. Locul de unde vin este exact despre asta. Începând cu nașterea mea și trecând prin adolescență, toate experiențele m-au împins către evoluție.” declară Bitză.
În stilul cu care deja ne-a obișnuit, Bitză nu tratează superficial subiectul, ci pune publicul în fața unor imagini care stârnesc cu siguranță reacții. Locul de unde vin este inclusă pe albumul Sevraj II, care promite să aibă succesul înregistrat de Sevraj I.
Despre Bitză
Bitza este considerat un pilon important în dezvoltarea hip-hopului din România. Cu o carieră de peste 20 de ani în industria muzicală, Bitza este acum un…
Citeste continuarea Aici