Poluarea produsă de state lumii provoacă mai multe decese la nivel global, decât pandemia de COVID-19

La nivel global, poluarea produsă de state şi companii provoacă mai multe decese  decât pandemia de COVID-19, se arată într-un raport de mediu al ONU publicat marţi 15 februarie an curent, cerând o „acţiune imediată şi ambiţioasă” pentru a interzice unele substanţe chimice toxice, relatează Reuters.

Din datele raportului, poluarea cu pesticide, materiale plastice şi deşeuri electronice provoacă încălcari pe scară largă ale drepturilor omului, precum şi cel puţin 9 milioane de decese premature pe an, iar această problemă este în mare măsură ignorată.

În contextul comparativ, pandemia de COVID-19 a provocat aproape 5,9 milioane de decese, potrivit datelor Worldometer.

Astfel, „Abordările actuale pentru gestionarea riscurilor reprezentate de poluare şi substanţele toxice eşuează în mod clar, rezultând în încălcări la scară largă ale dreptului la un mediu curat, sănătos şi durabil”, scrie autorul raportului, David Boyd, raportor special al ONU.

În acest fel, documentul urmează să fie prezentat luna viitoare la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, care a declarat un mediu curat ca fiind un drept al omului.

Poluarea, mai…

Citeste continuarea Aici

You might also like