O adolescentă a fost traficată timp de doi ani de tatăl său și exploatată sexual de alți bărbați

O fată de 15 ani a fost lipsită de libertate timp de doi ani pentru a fi exploatată sexual și prin muncă. Adolescenta a fost ținută în captivitate cu ajutorul tatălui său. Conform DIICOT Covasna, o persoană a fost arestată preventiv, iar alte două au fost puse, vineri 25 ianuarie, sub control judiciar, şi sunt cercetate pentru exploatarea sexuală a unei minore.

Conform sursei citate, fata în vârstă de 15 ani ar fi fost lipsită de libertate şi exploatată sexual în perioada 2019-2021, aceasta a fost supusă la violenţă fizică şi psihică.

„În cauză, s-a reţinut faptul că în cursul anului 2019, unul dintre inculpaţi şi-a traficat fiica minoră, în vârstă de 15 ani, prin transportarea acesteia la domiciliul unuia dintre inculpaţi în vederea exploatării minorei în schimbul unei sume de bani.

Fapta a fost săvârşită prin constrângere, inducere în eroare şi abuzând de poziţia sa de autoritate asupra minorei şi de situaţia vădit vulnerabilă a acesteia datorată nivelului de educaţie, dezvoltare fizică şi psihică şi situaţiei de dependenţă în care se afla.

Ceilalţi doi inculpaţi au lovit-o, au lipsit-o de libertate şi au…

Citeste continuarea Aici

You might also like