Neversea 2022 recrutează peste 1.000 de voluntari

În anul acesta, organizatorii festivalului Neversea caută peste 1.000 de voluntari care să li se alăture în cea de-a patra călătorie de la malul Mării Negre.

În acest fel, voluntarr au sanșa să vadă culisele evenimentului și să facă parte din echipele artiștilor internaționali.

Condiţiile pentru a putea intra în echipa voluntarilor, participanții trebuie să aibă între 16 și 35 de ani.

În cadrul acestui eveniment, perioada de recrutare are loc între 19 aprilie și 19 mai, iar răspunsurile vor fi trimise de organizatori pe e-mail pe 25 mai.

Pentru cei interesaţi, înscrierea pentru voluntariat se face online pe neversea.com/volunteers.

Cei peste 1.000 de voluntari selectați vor fi repartizați în festival în funcție de preferințele, aptitudinile și abilitățile lor.

Iar departamentele unde pot activa sunt: angels (artiști), acreditări, check-in, emergency team, logistică, comunicare, user experience și acces.

În plus, voluntarii vor beneficia de un program de pregătire în care vor învăța tehnici și elemente de management al proiectelor, comunicare, customer care și self-management.

Fiecare va primi câte un echipament și acces în…

Citeste continuarea Aici

You might also like