Lavinia Goste pune punctul pe „i”. „Anumite beculețe, la unii oameni, se aprind mai târziu, dar și când se aprind luminează foarte tare!”

Lavinia Goste și-a asumat de ani de zile, deja, misiunea de a promova muzica și multiplele beneficii pe care le aduce ea în viața celui care o practică. Împreună cu maestrul dirijor Marius Zorilă, jumătatea ei de acasă și scenă, cei doi au construit un adevărat „imperiu” emoțional în jurul acestei activități ale cărei trăiri și senzații le transmite atât pe scenă, în timpul concertelor pe care le susține, dar și în cadrul activității de la școala de muzică pe care o dețin.
Există, însă, mai ales în mintea părinților care se gândesc să aleagă un parcurs artistic pentru micuții lor, o serie întreagă de întrebări atunci când vine vorba, iată, despre înscrierea la cursuri de canto sau instrument. De asemenea, adulții care-și doresc, ca și hobby, să se apuce de studiu în domeniu muzical, din nou, se întreabă dacă are sens au ba.
Lavinia Goste ne-a răspuns, în exclusivitate, la întrebările care vin să lămurească această controversă.
Urechea muzicală se dezvoltă în timp, atâta timp cât nu ascultăm muzică nu avem cu să o dezvoltăm, e ca și cum ai vrea să evoluezi ca și om, dar tu de fapt nu citești…

Citeste continuarea Aici

You might also like