Irina Rimes, primul concert în Metaverse din România pentru albumul ”Acasă”
La doar o săptămână de la lansarea ”Acasă”, Irina Rimes revine cu o surpriză pentru fanii ei: 11 dintre piesele de pe album vor putea fi ascultate live în cadrul primului concert Metaverse din România.
În primă fază, publicul va putea urmări un preview al celor 11 piese pe canalul de YouTube al artistei, urmând ca în luna iulie, aplicația care introduce fanii în această realitate imersivă să fie disponibilă. Practic, cele 11 piese reprezintă 11 lumi diferite, suprarealiste.
Pentru că ”Acasă” este unul dintre cele mai personale albume ale Irinei, experiența oferită publicului trebuia să fie una cât mai intimă, mai privată și așa a venit ideea acestui concept Metaverse pe care l-a gândit și dezvoltat Bogdan Păun de la NGM Creative, regizorul alături de care Irina a lucrat pentru toate videoclipurile oficiale de până acum.
”Aveam în minte de acum doi ani un astfel de proiect, doar că așteptam albumul muzical potrivit și ”Acasă” a fost oportunitatea perfectă. Inițial, ne-am gândit să facem visuals, dar odată cu crearea acestor lumi virtuale, am considerat că trebuie să trecem la next level și să oferim fanilor o…
Citeste continuarea Aici