În România, urmează să dispară peste 1.000 de primării din țară
Preşedintele partidului PNL, Florin Cîțu a anunțat că se pregătește o adevărată revoluție în administrație, în urma căreia urmează să dispară peste 1.000 de primării din țară. Este o adevărată alertă administrativă la nivel național.
Despre acest plan, liderul PNL, a vorbit ca despre o uriașă reformă administrativă în România, cu peste 1000 de primării care ar putea fi desființate la nivel național. Președintele liberal afirmă că în partid se discută intens despre o reformă administrativă a țării, în condițiile în care peste 1.000 de primării nu au bani nici măcar pentru plata salariilor propriilor angajați și nu pot accesa fonduri europene.
Reorganizare administrativă în România anunțată în PNL
În viziuna sa,„Iarăși un subiect care se discută în PNL intens: reorganizarea administrativă. Este important pentru că vedem, în relația cu Comisia Europeană, că avem foarte multe localități care nu se califică pentru fonduri europene. Acele criterii ale Comisiei Europene arată clar că o primărie nu va putea niciodată venituri și îți trebuie o parte din venituri (cofinanțare, n.r.).
Avem astăzi cred că…
Citeste continuarea Aici