În România cei cu vârsta de 16 ani pot primii permis de conducere auto
O nouă legislație a intrat în vigoare în România și în are în prim-plan pe cei cu vârsta de 16 ani. Autoritățile au venit cu mai multe informații în acest sens, subliniind că aceștia trebuie să respecte mai multe reguli pentru a intra în posesia unui permis de conducere auto.
Noua legislație prevede ca persoanele cu vârsta de 16 ani să poată intra în posesia unui permis de conducere, însă există câteva reguli care trebuie respectate în acest sens. Autoritățile spun că pentru a beneficia de permisul auto trebuie să ai vârsta de 15 ani și nouă luni.
De asemenea, aceștia trebuie să urmeze toate cursurile de legislație, în timp ce timpul total de pregătire este de aproximativ patru săptămâni.
Legislația arată că doritorii vor efectua 24 de ore de teorie și 20 de ore de practică. În plus, mai arată noua lege, cei care doresc să obțină permisul auto, trebuie să aibă asupra lor mai multe documente, astfel, cartea de identitate, avizul psihologic și cel medical, certificatul de cazier judiciar și acordul părinților.
În contextul legal, referitor la tipul de mașină care va fi condus pentru această categorie de vârstă,…
Citeste continuarea Aici