În imobiliare, s-a atins pragul psihologic de 2.500 de euro pe metrul pătrat însă există cerere chiar și așa, dar în același timp, crește și interesul pentru chirii
În România, prețurile locuințelor continuă să crească, iar în unele orașe se apropie de pragul psihologic de 2.500 de euro pe metrul pătrat. Dar, există cerere chiar și așa, dar în același timp, crește și interesul pentru chirii.
În prezent, pe piața chiriilor, cererea a crescut cu 30% de la o lună la alta.
Totodată, cererea pentru achiziționarea unei locuințe a crescut de la o lună la alta cu 13%. Asta înseamnă că prețurile foarte mari nu sunt un obstacol pentru cei care vor să cumpere.
În contextul geografic, cel mai scump metru pătrat de construcție se vinde în Cluj și este în medie 2.465 de euro. Mai mult cu 2.2% față de luna aprilie și cu 29% mai mult față de anul trecut.
Locul doi în topul orașelor cu cele mai scumpe locuințe îl ocupă București, unde un metru pătrat costă 1.747 de euro și a înregistrat o scumpire de 3,3% luna trecută și de 18% comparativ cu anul trecut.
Apoi, urmează Brașov cu 1.614 euro pe metru pătrat, iar cu 1.484 de euro se vinde un metru pătrat construit în Constanța.
Pe viitor, prețurile apartamentelor vor continua să crească cu 15%, din cauza scumpirilor la materialele de…
Citeste continuarea Aici