Câţi ani va mai fi menţinută pe orbită Staţia Spatială Internaţională şi unde plănuieşte NASA să o prăbuşească pe Pământ la final?

Staţia Spaţială Internaţională, uriaşul laborator aflat în imponderabilitate, pe orbita terestră, a împlinit deja 20 de ani de când a fost lansată.

Peste câţiva ani de zile, aceasta va fi scoasă din uz. Ce se va întâmpla atunci cu staţia lansată în anul 2000?

Când va fi scoasă Staţia Spaţială Internaţională de pe orbită şi unde se va prăbuşi?

În contextul planurilor NASA, Stația Spațială Internațională va rămâne operaţională până la finele anului 2030.

Apoi, în ianuarie 2031, ansamblul care acum se află pe orbita Pământului se va prăbuşi într-o zonă îndepărtată a Oceanului Pacific, cunoscută drept “Punctul Nemo”.

Numele provine de la Căpitanul Nemo, celebru personaj din romanul “Douăzeci de mii de leghe sub mări”, scris de Jules Verne. Punctul Nemo este zona din Oceanul Pacific cea mai îndepărtată de orice suprafață de uscat, la circa 2.680 kilometri distanță de cele mai apropiate trei insule şi departe de orice rută a vapoarelor.

În acest sens, Punctul Nemo este folosit, de zeci de ani, ca un adevărat cimitir de resturi spațiale. Statele Unite, Rusia, Japonia şi ţările europene cu programe…

Citeste continuarea Aici

You might also like