Câte Tipuri de Paste Făinoase Cunoști și Cum Pot fi Ele Servite

Pastele reprezintă unul dintre cele mai versatile ingrediente din cămara fiecărui bucătar. Faptul că pot fi pregătite într-o infinitate de moduri și rețete, pastele au devenit rapid produsele preferate de iubitorii de mâncare delicioasă. Simplitatea pregătirii lor le permite chiar și celor mai puțin pricepuți într-ale gătitului să pregătească o rețetă absolut savuroasă. În funcție de preferințe, pastele pot fi alese dintr-o gamă variată de ingrediente și forme.  

 

Ingrediente folosite pentru pregătirea pastelor făinoase 

 

Pastele făinoase reprezintă un produs alimentar preparat dintr-un aluat nedospit, din diferite tipuri de făină, amestecată cu ou și/sau apă și sare pentru aromă. Însă, cum în ultimii ani stilul de viață se schimbă, s-au dezvoltat o serie de rețete pentru paste, care conțin nu doar clasica făină albă, ci și făină din grâu dur, griș, făină de porumb, orez, speltă, quinoa, hrișcă, mazăre, linte roșie, cereale integrale sau făină de soia. 

 

Un alt ingredient folosit adesea pentru paste îl reprezintă oul. Acesta este folosit pentru îmbunătățirea calității pastelor, făcând în același timp aluatul mai elastic și mai ușor de modelat. Există însă și rețete de paste ce nu conțin ou, acesta fiind înlocuit cu apă. 

 

Persoanele cu intoleranță la gluten sau care urmează un stil de viață vegan, pot achiziționa diferite tipuri de paste făinoase bio, fără gluten, cu ajutorul cărora își pot prepara rețete gustoase, care să nu le afecteze stilul de viață și cel alimentar. 

 

Tipuri de paste făinoase simple

 

Există disponibile o varietate de modele și forme de paste, de la paste lungi și subțiri, până la paste în formă de tub, scoici sau fundițe, unele mai populare ca altele. Pastele creează rețete uimitoare, gustoase, fermecătoare. Trebuie doar aleasă combinația perfectă de paste și sos pentru un rezultat cu adevărat satisfăcător. 

 

Spaghette – probabil cel mai cunoscut tip de paste. Se deosebesc prin forma lungă și cilindrică de tub, fiind suficient de groase pentru a absorbi mai bine sosul și suficient de subțiri în același timp, pentru a-și păstra consistența și aroma. Sunt ideal a fi servite fierte și trase prin ulei de măsline și usturoi sau alături de sosuri de roșii cu carne. 

 

Bucatini – seamănă izbitor cu spaghetele, doar că sunt mai groase, mai rotunde și cu mijlocul gol. Se pretează excelent într-o combinație cu sos de roșii picant și parmezan ras. 

 

Fettuccine – este o pastă cu ou și seamănă cu spaghetele, doar că sunt plate. Mai sunt cunoscute sub denumirea de tăiței lați și sunt folosite în faimoasa rețetă Fettuccine Alfredo, ce conține un sos format din unt și parmezan, ca urmare a căldurii degajate de pastele fierbinți în momentul în care toate acestea se amestecă. 

 

Linguine – aceste paste sunt o combinație între spaghete și fettuccine, mai subțiri însă. Linguine sunt ingredientele principale din rețetele cu fructe de mare și lămâie. Sau orice sos de smântână, vin alb și fructe de mare. 

 

Penne – paste sub formă de cilindru gros, cu mijlocul gol, tăiate cu margini înclinate. Sunt cunoscute internațional și sunt perfecte alături de carne tocată în sos de roșii cu busuioc. 

 

Fusilli – paste în formă de spirală, parcă special create pentru a cuprinde mai mult sos. Se folosesc și în tot felul de combinații de salate, fiind perfecte pentru sosuri, brânzeturi cremoase și verdețuri. 

 

Rigatoni – sunt paste scurte, canelate, seamănă cu pennele, doar că au marginile tăiate drept. Sunt folosite în rețete cu sosuri bogate și cremoase, cu mult parmezan, roșii coapte și zdrobite sau dovlecei la tigaie.  

 

Casarecce – sunt paste scurte, cu margini ondulate și cu o adâncitură în mijloc. Se integrează de minune în sosurile cu vinete, roșii, brânză și busuioc, servite alături de fructe de mare sau pește-spadă. 

 

Pappardelle – sunt cei mai largi tăiței cu ou, mai mari decât fettuccine. Sunt ideale pentru sosurile cu carne sau ragu de vită ori alături de crap și sparanghel. 

 

Tagliatelle – și acestea seamănă izbitor cu fettuccine, însă tagliatellele sunt ceva mai groase. Sunt printre cele mai populare tipuri de paste de acest fel și merg surprinzător de bine în sosurile roșii cu carne sau în sosuri albe cu smântână.

 

Farfalle – cunoscute drept paste cu papion, datorită formelor elegante, sunt o alegere populară în rețete cu sosuri, salate și scoici. 

 

Lasagna – foile de paste lungi, cu margini decorate sunt ideale în rețetele stratificate, nefiind neapărat nevoie de fierbere în prealabil. Zeama lăsată de sosul de carne și de brânză folosite sunt suficiente pentru hidratarea pastelor în timp ce se gătesc în cuptor. 

 

Gnocchi – sau pastele găluște conțin ca și ingrediente, pe lângă făină și ou, și cartofi. Odată fierte, seamănă izbitor cu niște găluște, fiind perfecte într-un sos cremos sau trase la tigaie cu puțin ulei și rozmarin. 

 

Paste făinoase umplute cu legume, brânzeturi sau carne 

 

Ravioli – sunt paste pătrate, umplute atât cu legume, cât și cu carne și pot fi servite fierte, ca atare, sau alături de diferite sosuri. 

 

Tortellini – ca și cele două tipuri de paste de mai sus, tortellini sunt paste umplute, cu o formă interesantă, iar cel mai adesea compoziția folosită pentru umplutură este brânza și carnea. Pot fi servite alături de sos de roșii sau cu ulei de măsline și puțin parmezan. 

 

Chiar dacă tendința generală este de a folosi același tip de paste, în mod regulat pastele clasice, este bine de știut faptul că și pastele fără gluten sau cele vegane, folosite alături de sosuri cremoase, condimentate după bunul plac, vor reuși să transforme preparatele culinare într-unele demne de cei mai mari bucătari chefi. 

 

You might also like