Autoritățile din România au dat undă verde unei legi care prevede majorarea amenzilor pentru acei conducători auto care nu au rovinietă valabilă
În România, din 20 august, şoferii vor fi obligați să respecte noi reguli. S-a dat lege care prevede că, toți cei care nu se vor supune noilor prevederi, vor fi nevoiți să scoată sume uriașe din buzunar.
Astfel, o nouă lege extrem de importantă prevede majorarea anumitor amenzi. Totul se va aplica în mai puțin de două săptămâni, adică din 20 august 2022.
Mai exact, șoferii au parte de vești proaste. În urmă cu o lună, pe 21 iulie, autoritățile au dat undă verde unei legi care prevede majorarea amenzilor pentru acei conducători auto care nu au rovinietă valabilă.
Legea se aplică pentru toți românii de la 20 august
În contextul legal, aceasta se va aplica din data de 20 august 2022 şi îi are în vedere pe conducătorii de mașini de transport persoane și marfă, dar și pe cei care conduc mașini mici.
Concret, este vorba despre legea numărul 241 din 2022, cea care vizează modificarea anexei numărul 2 din OG nr 15 din 2002 referitoare la aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.
Legea actuală prevede ca amenda să fie între 250 și 500 de lei, însă, de luna…
Citeste continuarea Aici