În ziua de luni 11 aprilie, Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a declarat că proiectul care vine în ajutorul cuplurilor infertile este deja transmis pe circuitul de avizare şi în două-trei luni vor putea fi plătite primele decontări pentru proceduri de fertilizare in vitro.
De altfel, programul de fertilizare in vitro a fost introdus în planul de măsuri economice şi sociale „Sprijin pentru România”.
În opinia sa, „Extinderea acestui program la nivel naţional – FIV «O şansă pentru cuplurile infertile» -, însemnând decontarea preţului întreg pentru procedura de fertilizare in vitro, este un proiect mult aşteptat. A fost dezbătut deja cu societatea civilă, el a funcţionat cu rezultate bune în municipiul Bucureşti, unde s-au născut 556 de copii după 1.000 de astfel de proceduri”, a spus Firea într-o conferinţă de presă la Palatul Parlamentului, în care liderii coaliţiei au prezentat programul „Sprijin pentru România”.
Mai mult, gabriela Firea a adăugat că acest proiect este deja transmis pe circuitul de avizare şi că va fi realizat de Ministerul Familiei împreună cu Ministerul Sănătăţii, conform Agerpres.
în opinia sa,…
Citeste continuarea Aici
Masina de gaurit Bormasina cu impact 45Nm 20V cu 2 Acumulatori mandrina metal Ingco CIDLI2002Cumpără-36%
Gresie exterior / interior portelanata Mercan Beige 48 x 48 cm lucioasa tip marmuraCumpără-28%
Ulei motor camion SDT Super Duty Truck 10W40 1121120-020, volum 20 litri, sintetic 20LCumpără-79%
Ghete GRYXX maro, 8767, din piele intoarsaCumpără




