A fost prins suspectul principal în cazul crimelor din Iași.

Principalul suspect în cazul dublei crime din Iași a fost prins, în această după amiază, la Roma.

Astfel, după tragedia înfiorătoare de sâmbătă dimineață, Ahmed Bourkadi, marocan cu cetățenie canadiană, fugise din țară, pe aeroportul din Iași. Victimele sale sunt studentul marocan la medicină, coleg cu el, și iubita lui româncă. Ioana, tânăra de 23 de ani, a cărei viață s-a frânt atât de repede, a fost înmormântată în această dimineață.

Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional.

Astfel că, Ahmed Sami El Bourkadi, în vârstă de 20 de ani, a fost prins lângă Roma, Italia, de carabinieri. Aceștia primiseră informații despre suspectul unei duble crime din România și erau în alertă. Ahmed, de origine marocană, însă cu cetățenie canadiană a fost dus în arest, iar acum urmează să fie aplicat mandatul european de arestare. Procedura va dura câteva zile. Aşadar, el poate ajunge la Iași, în fața anchetatorilor.

Mai mult, suspectul a părăsit România la scurt timp după ce ar fi ucis un coleg de Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, tot marocan și pe prietena acestuia. Dar…

Citeste continuarea Aici

You might also like