Vârsta femeilor care pot să acceseze programul de fertilizare în vitro a fost extinsă până la 45 de ani, iar suma prevăzută, de aproape 3.000 de euro

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a anunțat la finalul ședinței de Guvern de astăzi că programul de fertilizare în vitro a fost extins. Mai exact, este vorba despre vârsta femeilor care pot accesa acest program , dar și a numărului de proceduri pe an.

Concret, vârsta femeilor care pot să acceseze programul de fertilizare în vitro a fost extinsă până la 45 de ani, iar suma prevăzută, de aproape 3.000 de euro, este acoperitoare pentru întreaga procedură, a anunţat miercuri, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea.

Programul de fertilizare în vitro a fost extins

În afirmaţiile sale, „În cadrul şedinţei de Guvern a fost adoptat programul social naţional pentru creşterea natalităţii. Din păcate, în ultimii ani natalitatea a scăzut vertiginos în ţara noastră. Anul trecut s-au născut în România mai puţin de 180.000 de copii şi anul acesta cifrele sunt îngrijorătoare, pentru că pe primele 6 luni ale acestui an a scăzut natalitatea comparativ cu anul trecut cu încă 20 % şi atunci este necesar ca autorităţile statului să ia…

Citeste continuarea Aici

You might also like