Vaccinurile ARNm au schimbat cursul pandemiei, acum ar putea vindeca și alte boli
În ultima perioadă, pandemia COVID-19 este ceea ce istoricii numesc un „punct de inflexiune” sau un singur eveniment care are un efect dramatic și radical asupra omenirii. Urmările ei vor fi resimțite chiar și în momentul în care aceasta va ajunge la final.
Această pandemie a schimbat modul în care lucrăm, a crescut gradul de conștientizare cu privire la politica de sănătate, iar în domeniul medicinei a dus la un salt uriaș pentru tehnologia vaccinurilor, potrivit unei analize semnate de Matthew Rozsa pe site-ul Salon.
Concret, una dintre marile realizări în toiul pandemiei a fost modul în care oamenii de știință din întreaga lume au lucrat împreună pentru a crea mai multe vaccinuri eficiente, în mai puțin de un an.
Viziunea unui vaccin pe bază de ARNm a trecut de la vis la realitate
Pentru viitorlu medicinei, ceea ce poate fi însă considerat un eveniment revoluționar este biotehnologia apărută în urma pandemiei. Mai exact, viziunea unui vaccin pe bază de ARNm, care a trecut de la vis la realitate. De aceea, crearea cu succes a unui vaccin pe bază de ARN mesager ar putea avea repercusiuni asupra modului în care anumite maladii vor…
Citeste continuarea Aici