Toate statele UE trebuie să primească refugiați afgani pentru a-i feri de răzbunarea talibanilor este opinia preşedintelui PE

David Sassoli preşedintele Parlamentului European a afirmat miercuri că Uniunea Europeană are responsabilitatea de a accepta refugiaţi afgani şi nu poate lăsa persoane care au lucrat pentru blocul comunitar în Afganistan „să se confrunte cu răzbunarea” talibanilor, citat de Reuters. El a spus că refugiaţii care sosesc din Afganistanul, controlat în prezent de talibani, ar trebui să fie repartizaţi proporţional între statele membre ale UE.

Din punctul lor de vedere, de când au preluat controlul asupra Afganistanului duminică, pe fondul retragerii forţelor internaţionale conduse de SUA, talibanii au declarat că vor pace, că nu se vor răzbuna pe foştii lor inamici şi că vor respecta drepturile femeilor în cadrul legii islamice (Sharia).

Însă, mulţi afgani sunt sceptici faţă de aceste promisiuni şi mii de persoane încearcă cu disperare să plece, între care un număr mare dintre cei care au ajutat forţele străine conduse de SUA de-a lungul a două decenii.

De altfel preşedintele PE a adăugat,„Noi trebuie să-i protejăm pe cei care au lucrat şi cooperat cu noi, nu putem permite ca ei să fie lăsaţi să se confrunte cu răzbunarea”,…

Citeste continuarea Aici

You might also like