Reactia furioasa a ministrului Apararii. Adevarul despre taierea de 80% de la Steaua

CSA Steaua

Tensiune maximă la Steaua București. Legenda Adrian Bumbescu acuză o tăiere catastrofală de 80% a bugetului, dar ministrul Apărării, Radu Miruță, vine cu o replică dură. Acesta vorbește despre o reducere de doar 30% și acuză o risipă uriașă la clubul Armatei.

Acuzații-șoc: „Vor să pună lacătul pe club”

Fostul mare fundaș stelist, Adrian Bumbescu, a descris o situație de-a dreptul apocaliptică în Ghencea. El aruncă vina direct pe umerii noului ministru, susținând că situația financiară este disperată. Declarațiile sale sunt explozive.

„Ministrul ăsta ne-a tăiat 80% din buget. Nu sunt bani de salarii, s-a închis și popota, iar juniorii merg pe banii părinților în deplasări. E jale ce e la clubul Steaua”, a tunat Bumbescu. Iar tirul acuzațiilor nu s-a oprit aici. „Nu au avut bani de flori la Mondiale și s-a făcut chetă.Vor să pună lacătul pe clubul Steaua. Nu sunt bani să termine sezonul la nicio secție. O să se desființeze multe. E jale ce a făcut ministrul ăsta. Nouă ne-a luat 80% din buget și lui Dinamo le-a mărit cu 30%.”

Replica ministrului: „Prostii!”

Numai ca lucrurile stau putin diferit din biroul oficialului. Radu Miruță a demontat complet acuzațiile, catalogându-le drept simple „prostii” și a prezentat cifre care contrazic total varianta legendei steliste. Potrivit acestuia, reducerea bugetară există, dar este mult mai mică.

„Îi respect pe toți sportivii și pe toți angajații Ministerului Apărării… și când spun lucruri adevărate, și când spun prostii, cum e genul celor pe care le-ați citat dumneavoastră”, a fost începutul replicii lui Miruță. Într-o intervenție obținută de Gsp, după cum notează Dolcesport, ministrul a clarificat situația contabilă. „Bugetul la Clubul Sportiv al Armatei a fost pentru prima parte redus cu 30%, pentru că ceea ce se întâmplă la Clubul Sportiv al Armatei (CSA Steaua), din rapoartele Corpului de Control și ale Direcției de Audit pe care le-am primit, este o zonă de risipă mult mai mare de 30%.”

Pana la urma, cum vine asta cu 80%? Ministrul insistă că povestea nu are nicio bază reală. „Nu este absolut nimic… adică povestea cu 80% este un neadevăr, nu știu cine o fi zis și ce o fi zis. Eu vă spun care este situația oficială și asta se vede în bugetul Ministerului Apărării. Partea cu tăierile de 80% sunt povești.”

Gata cu „gașca de angajați”

Dar dincolo de cifre, mesajul lui Radu Miruță pare să anunțe o schimbare fundamentală de paradigmă la CSA Steaua. Politicianul a vorbit despre un plan de restructurare obligatoriu și a lansat un atac direct la adresa unui sistem pe care îl consideră păgubos pentru bugetul de stat.

Un mesaj cât se poate de clar.

Declarația sa cea mai dură vizează direct o anumită mentalitate din interiorul clubului. „Vremea aceea în care un ministru mângâie pe cap o gașcă de angajați de la Clubul Sportiv al Armatei doar ca ăia să stea mai confortabil acolo și să împingă niște bani, în stânga și în dreapta, a apus.”

Ministrul a subliniat că nu va face rabat de la curățenia pe care și-a propus-o, indiferent de reacțiile pe care le va stârni. Iar concluzia sa lasă de înțeles că schimbările abia au început și vor continua, chiar dacă vor deranja. „Că asta doare… mă rog, poate să doară, înseamnă că e ce trebuie.”