Publicitate
Publicitate

Marți, 11 octombrie, Federațiile pensionarilor vor protesta în întreaga țară, în fața prefecturilor, dar și la București

În data de 11-10-2022, Federațiile pensionarilor vor protesta în întreaga țară, în fața prefecturilor, dar și la București, în fața clădirii Guvernului. Ei afirmă că autoritățile nu și-au respectat obligațiile privind majorarea pensiilor și vin cu o listă de revendicări.

De altfel, vor fi din nou proteste în Piața Victoriei, în fața Guvernului!

Sfarsitul unei ere in fotbalul feminin. Echipa care castiga al treilea titlu la rand
RecomandariSfarsitul unei ere in fotbalul feminin. Echipa care castiga al treilea titlu la rand

Proteste ale pensionarilor la Guvern și în fața prefecturilor

În ziua de marți 11 octombrie, principalele Federații naționale ale asociațiilor de pensionari vor organiza un protest în fața clădirii Guvernului, în București, dar și la sediile prefecturilor din țară.

Prin aceste manifestații, reprezentanții pensionarilor cer autorităților să își respecte obligația constituțională de a crește nivelul de trai al românilor prin creșterea pensiilor.

În contextul comunicatului oficial transmis de federațiile pensionarilor, protestele de marți au la bază refuzul Guvernului de a aproba majorarea pensiilor, asigurărilor sociale de stat, precum şi refuzul de a aplica prevederilor Legii nr. 263/2010 referitoare la indexarea pensiilor.

Romania, surpriza Europei la un capitol cheie. Decizia radicala luata de 10% dintre tineri
RecomandariRomania, surpriza Europei la un capitol cheie. Decizia radicala luata de 10% dintre tineri

Care sunt principalele revendicări ale…

Citeste continuarea Aici