Câte stații de încărcare pentru mașini electrice vor exista în România?

În viitor, pentru că tot mai mulți români vor mașini electrice, România ar urma să aibă în următorii cinci ani aproximativ 18.000 de stații de încărcare, a declarat Ministrul interimar al Mediului, Tanczos Barna, la Digi24. 

Astfel, „Lansăm într-o săptămână programul pentru autoritățile publice locale, a trecut de faza de consultare publică, ghidul este public, încep înscrierile într-o săptămână. Vor fi peste 2500 de stații instalate prin acest program. Mai vine un program finanțat din PNRR – managementul acelui program va fi asigurat de Ministerul Dezvoltării – în total vor fi 18.000 de stații instalate în cinci ani în România, primele 2500 din AFM (Administrația Fondului pentru Mediu – n.r). Autoritățile locale pot aplica indiferent dacă sunt sat, oraș, comună, stațiune turistică, toate unitățile administrativ-teritoriale sunt eligibile. Finanțăm stațiile de încărcare cu putere medie, nu cele cu putere mare instalate în special lângă autostrăzi, unde se pot încărca mașinile în câteva minute, ci cele medii, care sunt utilizate frecvent în zona urbană, în zona rurală”, a explicat Ministrul interimar al Mediului.

Citeste continuarea Aici

You might also like