Cărți de Ficțiune Pentru Copii și Adolescenți

Știi bine că adolescenții și copiii sunt niște făpturi minunate, avide de cunoaștere, de nou. Cum poți să le satisfaci setea de cunoaștere mai bine  decât oferindu-le să citească niște cărți potrivite dorințelor și intereselor lor. Poate fi destul de greu să convingi un tânăr să citească cărți despre știință sau afaceri, dacă acestea nu sunt în interesul lui, dar încearcă să îi oferi niște cărți de ficțiune, cărți pe care orice tânăr le poate citi cu interes. Crezi că îl vei convinge să lase cartea jos până nu o va termina?

 

Ce îi poți recomanda copilului tău să citească?

 

Cele mai bune cărți de ficțiune, care nu ar trebui să lipsească din biblioteca copilului tău sunt acele cărți care îl fac pe acesta să călătorească prin imaginație pe tărâmuri noi, care îl fac să își închipuie situații și personaje, care îi dezvoltă gândirea critică și analitică, dar în același timp îi lasă imaginația să zburde. Copiii au nevoie să se dezvolte, să fie inspirați și descurcăreți în situații noi și provocatoare.

 

Top cărți de ficțiune pentru copii și adolescenți:

 

  • Peter Pan de J.M. Barrie – despre această carte a copilăriei putem spune că va lăsa imaginația să zboare la propriu. Peter Pan și zâna clopoțel îi duc pe cei trei copii peste acoperișurile din Londra și mult mai departe până în Ținutul de Nicăieri. În aventura lor aceștia se întâlnesc cu zâne, sirene, pirați și fac ca aventura lor să fie una de neuitat.

 

  • Alice’s adventures in wonderland de Lewis Carroll – în timp ce stătea pe malul unui râu, Alice vede un iepure alb care vorbește și care țâșnește într-o vizuină. Fără să stea pe gânduri, Alice intră după el, apoi cade ca într-o fântână, descoperă o licoare care o micșorează și bând acea licoare ajunge pe tărâmul fermecat, acolo unde întâlnește diferite personaje care o învață câte ceva despre viață și despre creșterea într-o lume plină de pericole.

 

  • The Jungle Book de Rudyard Kipling – cartea apărută în anul 1894 prezintă povestea unui băiețel care s-a pierdut în jungla indiană și a ajuns să fie crescut de o haită de lupi, care îl protejau de tigrul ce amenința să îl omoare. Pe lângă lupi, acesta își face prieteni și alte animale din junglă, un urs și o panteră, care sunt alături de el și îl protejează în aventurile sale. Cartea, deși are o vechime de peste un secol, încă se bucură de un mare succes în rândul copiilor.

 

  • Harry Potter de J. K. Rowling – o serie de 8 romane: Harry Potter și piatra filozofală, Harry Potter și camera secretelor, Harry Potter și prizonierul din Azkaban, Harry Potter și pocalul de foc, Harry Potter și ordinul Phoenix, Harry Potter și Prințul semipur, Harry Potter și talismanele morții și Harry potter și copilul blestemat, din care aflăm povestea unui tânăr vrăjitor. 

 

Această poveste se petrece în cea mai mare parte la școala de tineri vrăjitori și magicieni, unde conflictul central este între Harry Potter și vrăjitorul care i-a ucis părinții și care acum intenționează să îi facă și lui același lucru. Ajutat de prietenii săi, Ron și Hermione, Harry trece printr-o sumedenie de aventuri și situații care mai de care mai înspăimântătoare și mai periculoase.

 

  • The Chronicles of Narnia de C.S.Lewis – citind aceste cărți ajungi pe un tărâm magic, unde te întâlnești cu făpturi mitice. Ceea ce este interesant, este că pentru a ajunge pe acest tărâm, trebuie să intri printr-un șifonier. Cele 7 cărți care alcătuiesc această aventură sunt: The magician’s nephew; The Lion, The witch and the wardrobe; The horse and his boy; Prince Caspian; The voyage of the Dawn Treader; The silver Chair; The last battle. Aventura începe când cei trei frați intră în șifonier și ajung pe tărâmul magic unde îl întâlnesc pe leul mort și înviat. O poveste care te ține cu sufletul la gură. 

 

  • Shadow and Bone de Leigh Bardugo – o trilogie care a fost și ecranizată și care ne face cunoscută o lume dintr-o perioadă gri a imperiului țarist, o lume devastată de război. Eroina este o specialistă în cartografie, orfană, care descoperă că are puterea de a manipula materia, iar în timp ce aceasta încearcă să salveze regatul fantastic în care se află, realizează că magia pe care o posedă nu este suficientă și că e foarte greu să deosebești dușmanii de prieteni.

 

  • The Hobbit și The lord of the Rings de J.R.R. Tolkien – cele două opere de artă prezintă o aventură fantastică, care începe cu Bilbo Baggins în Hobbitul și continuă cu Frodo Baggins în Stăpânul Inelelor. Dacă Bilbo este oarecum forțat să își abandoneze confortul căminului și să plece alături de pitici pentru  a recupera comoara de la Dragonul Smoug, Frodo pleacă de bunăvoie în aventură alături de mai mulți companioni, printre care un elf, un pitic și alți trei hobbiti, pentru a returna Inelul suprem acolo de unde a fost făurit. 

 

Cu toții vor trece prin aventuri spectaculoase, lupte și dezamăgiri, dar pe de altă parte vor lega prietenii veșnice. 

You might also like