Absențele şcolare pot fi motivate doar pe baza cererilor scrise ale părintelui sau reprezentantului legal al elevului sau ale elevului major „în limita a 40 de ore de curs pe an școlar
Numărul total de absențe pe care le pot motiva părinții într-un an școlar nu a fost modificat, a rămas același, respectiv 40. Însă noul regulament, ce a intrat în vigoare în această lună, prevede o condiție suplimentară legată de numărul de absențe ce pot fi motivate de părinți, care înseamnă, în unele cazuri, o reducere a acestora.
Astfel, nu doar medicii pot emite prescripții de eliberare a elevilor de la școală, dar și părinții acestora o pot face. În contextul noului regulament școlar, care a intrat în vigoare de la 1 septembrie, chiar dacă au dispărut semestrele, fiind înlocuite cu cinci module de învățare (cursuri), numărul total al absențelor pe care le pot motiva părinții a rămas același ca în anii trecuți, respectiv 40.
Cu toate acestea, numărul absențelor pe care le pot motiva părinții începând din acest an poate fi, în anumite situații, mai mic decât în trecut, deoarece a fost introdusă o condiție suplimentară.
Concret, potrivit noului regulament, absențele pot fi motivate doar pe baza cererilor scrise ale părintelui sau reprezentantului legal al elevului sau ale elevului major „în limita a 40 de ore…
Citeste continuarea Aici